Numquam solus

"Intr-o mulţime de copii autentice după falsuri originale" ai apărut tu. Cu cinismul abstract ce varsă ace mărunte-n efervescenţa cotidiană, păreai să torni grame de fiere dintr-o ură arteziană. Şi am săpat: m-am înşelat. Căci parcă minţi cu zel orice priveşti – dar nu oglinzi; de nobile, adevărurile-ţi sunt arme şi parcă îţi cumperi răbdarea şi refuzi să te vinzi. Parcă un vifor te-adapă şi un moment te alină şi parc-astepţi timpul să-ţi ierte inc-o fracţiue deplină. Pari un vals mult prea clasic, un swing prea modern, pari, scai în retina lui Cronos, să revendici etern.

Şi urmăresc tot ce cuprind ca să pictez în minte o capodoperă-n toate culorile anotimpurilor tale.

Parcă un zambet mimat ţi-a ars zâmbetul adevarat; şi-acum pari să etalezi o stigmă - vestigiul unui salt ratat. Şi uneori parcă te simţi cam ridicol cu surâsul nevrotic intens, dar pare coleric mai viu între figuri golite de sens. Noroc c-ai cuvinte-n priviri, că-ntre cercuri ce se desfac în anonime amintiri, parcă-n sfera ce-ai zidit-o-n jur cresc jocuri de copii pierduţi şi liberi. Şi-n joc comun iei vlăstari neschimbaţi în fantome adulte, şi-n umbre a lucruri ce vin intuieşti sfaturi ce n-or să le-asculte. Şi-n jocul lor sta clipa şi realitatea şi tăcerea şi-n ţesătura vieţii tale parcă din joc iţi iei puterea.

Şi simt că-mi pierd imnul şi stema şi steagul, şi apatrid, vreau să scriu vers pe ritmul pulsului tău.

Deşi cu prudenţă parcă-n triumf nutreşti suspiciune, scăpată de orice carenţă, parcă mistralul iţi bate în panze orice acţiune. Demult am pierdut ritmul drăcesc ce te-ndrumă, în urmă-am ramas; căci pari, de auguri intoxicată, să umbli pe mii de cărări deodată. Şi toate rutele alese parcă-ţi aparţin de la primul pas; pari să conduci desăvârsit o orchestra dezacordată. Parcă exersezi în experienţe control, parcă prin teamă te poarta un stol. Parcă în ordinea ta cruntă, zace rapusă o speranţă căruntă. Parc-ai îmbătrânit într-o zi. Parc-ai murit. Parc-ai invins. Parca ai pierdut.

Parcă recit mantre morilor de vant.

Pari în priviri s-ai crima trează a unui mentor ce visează. Şi-n visul tău un om aleargă, aleargă, iar altul abandonează. Şi parcă-n vis îţi calci trecutul şi în coşmar trezeşti regretul şi parcă sprintul tău abrupt spre adevăr accelerează. Şi parc-aprinzi stele cu amnarul urletelor sub paşii tăi, arzi rugul mocnit de sub ele - rămân urme de jar sub bătăi. Dacă în nume-ţi stau 13 eretici ce pe Satan încă-l scandează, şi angajati în nebunie bezmetici spre soare orbi demarează, tu a cui călăuză rămâi şi unde te poartă galopul şi-n ultima zvâcnire a cărnii, la finiş, care e scopul?

Îndrăgostit – mărginit, toate laturile prismelor prin care te-aş trece rezultă într-o lumină curată.

Şi toate-s pareri şi toate apar şi dispar, precum momente uzate-n jocuri de umbre...  lumini. Nu te cunosc, dar din toţi te separ: dai sens unor zile usor de uitat, dai vârf unor spini. Nobilă fată, te rog iartă-mi graba, iartă-mi şi extazul, iartă-mi mania, iartă-mi macazul; nu aleg prost, nu simt degeaba. Des jubilez în neştiinţă, şi mă complac într-un sine abject; dar fiindcă tu, preacomplexă, delicată-atroce, mă faci să cerşesc tâmpită de respect, nu pot să mă opresc, nu pot să-nchid ochii, să nu te privesc, pot să orbesc şi mă satur cu tine, pot să smintesc. Cu tine nu pot să vorbesc, nu ştiu cuvinte dacă nu-ţi spun te iubesc. Tot ce fac bun e în numele tău şi aştept doar un semn să mă ridic pentru tine mereu.

Sub auspicii demne de tot ce-ţi dedic, să mergi mai departe de mine.

Dacă nu-mi vei permite mai mult, atâta-ţi mai zic: orice, oricând, pentru tine.


Stop cadru. Deruleaza-napoi. Play. Deruleaza-napoi, Play. deruleaza-napoi.