Numquam solus

"Intr-o mulţime de copii autentice după falsuri originale" ai apărut tu. Cu cinismul abstract ce varsă ace mărunte-n efervescenţa cotidiană, păreai să torni grame de fiere dintr-o ură arteziană. Şi am săpat: m-am înşelat. Căci parcă minţi cu zel orice priveşti – dar nu oglinzi; de nobile, adevărurile-ţi sunt arme şi parcă îţi cumperi răbdarea şi refuzi să te vinzi. Parcă un vifor te-adapă şi un moment te alină şi parc-astepţi timpul să-ţi ierte inc-o fracţiue deplină. Pari un vals mult prea clasic, un swing prea modern, pari, scai în retina lui Cronos, să revendici etern.

Şi urmăresc tot ce cuprind ca să pictez în minte o capodoperă-n toate culorile anotimpurilor tale.

Parcă un zambet mimat ţi-a ars zâmbetul adevarat; şi-acum pari să etalezi o stigmă - vestigiul unui salt ratat. Şi uneori parcă te simţi cam ridicol cu surâsul nevrotic intens, dar pare coleric mai viu între figuri golite de sens. Noroc c-ai cuvinte-n priviri, că-ntre cercuri ce se desfac în anonime amintiri, parcă-n sfera ce-ai zidit-o-n jur cresc jocuri de copii pierduţi şi liberi. Şi-n joc comun iei vlăstari neschimbaţi în fantome adulte, şi-n umbre a lucruri ce vin intuieşti sfaturi ce n-or să le-asculte. Şi-n jocul lor sta clipa şi realitatea şi tăcerea şi-n ţesătura vieţii tale parcă din joc iţi iei puterea.

Şi simt că-mi pierd imnul şi stema şi steagul, şi apatrid, vreau să scriu vers pe ritmul pulsului tău.

Deşi cu prudenţă parcă-n triumf nutreşti suspiciune, scăpată de orice carenţă, parcă mistralul iţi bate în panze orice acţiune. Demult am pierdut ritmul drăcesc ce te-ndrumă, în urmă-am ramas; căci pari, de auguri intoxicată, să umbli pe mii de cărări deodată. Şi toate rutele alese parcă-ţi aparţin de la primul pas; pari să conduci desăvârsit o orchestra dezacordată. Parcă exersezi în experienţe control, parcă prin teamă te poarta un stol. Parcă în ordinea ta cruntă, zace rapusă o speranţă căruntă. Parc-ai îmbătrânit într-o zi. Parc-ai murit. Parc-ai invins. Parca ai pierdut.

Parcă recit mantre morilor de vant.

Pari în priviri s-ai crima trează a unui mentor ce visează. Şi-n visul tău un om aleargă, aleargă, iar altul abandonează. Şi parcă-n vis îţi calci trecutul şi în coşmar trezeşti regretul şi parcă sprintul tău abrupt spre adevăr accelerează. Şi parc-aprinzi stele cu amnarul urletelor sub paşii tăi, arzi rugul mocnit de sub ele - rămân urme de jar sub bătăi. Dacă în nume-ţi stau 13 eretici ce pe Satan încă-l scandează, şi angajati în nebunie bezmetici spre soare orbi demarează, tu a cui călăuză rămâi şi unde te poartă galopul şi-n ultima zvâcnire a cărnii, la finiş, care e scopul?

Îndrăgostit – mărginit, toate laturile prismelor prin care te-aş trece rezultă într-o lumină curată.

Şi toate-s pareri şi toate apar şi dispar, precum momente uzate-n jocuri de umbre...  lumini. Nu te cunosc, dar din toţi te separ: dai sens unor zile usor de uitat, dai vârf unor spini. Nobilă fată, te rog iartă-mi graba, iartă-mi şi extazul, iartă-mi mania, iartă-mi macazul; nu aleg prost, nu simt degeaba. Des jubilez în neştiinţă, şi mă complac într-un sine abject; dar fiindcă tu, preacomplexă, delicată-atroce, mă faci să cerşesc tâmpită de respect, nu pot să mă opresc, nu pot să-nchid ochii, să nu te privesc, pot să orbesc şi mă satur cu tine, pot să smintesc. Cu tine nu pot să vorbesc, nu ştiu cuvinte dacă nu-ţi spun te iubesc. Tot ce fac bun e în numele tău şi aştept doar un semn să mă ridic pentru tine mereu.

Sub auspicii demne de tot ce-ţi dedic, să mergi mai departe de mine.

Dacă nu-mi vei permite mai mult, atâta-ţi mai zic: orice, oricând, pentru tine.


Stop cadru. Deruleaza-napoi. Play. Deruleaza-napoi, Play. deruleaza-napoi.

ALT si enumerare

28 Noiembrie 2014.
Azi. Sunt alta persoana, in alt loc, inconjurata de alti factori si alte culori, prinsa in alt joc, acuzata de alti martori, alt timp, alta prefata la aceeasi carte, alt principiu la aceeasi credinta, alte directii pe alt drum, inconjurata de alte hotare, din treapta-n treapta, las in urma alt scrum, alta liniste - alta alinare, alte poveri, inclina alte balante, alte actiuni - alte reactii, alt dans pe alte ritmuri, alta ura, alt sentiment, alta dorinta, alt drept, alte sperante, alt plan, alte nuante, la dracu', alte creante cer sacrificii, alt monstru, alti regi, alta dementa, alta nebunie potenteaza alta realitate. Tu, personaj nou si interesant, de ce ai fost necesar ca sa ma trezesti?

Azi aveam mastile aproape schimbate. Eu mi-am servit nobilii cu usurinta, dar ce animal exotic si brutal am devenit cand mi-ai dat masca de tiran, iubito? Rusine. Si vad ca nu se spala cu dusul.

Si nu reusesc, in apararea mea decat "cum dracu' rezistati voi ostilitatii?"... Am o relatie speciala cu Bucurestiul. Si tare-mi e usor sa-l acuz, cand e prea abstract pentru a ridica o aparare.

Note de concediu*

We must be flyin in some very unusual patterns...

As vrea sa pot revendica prezentul ca si cusca mea privata de circus rats.

Traim vremuri interesante.

Mi-am pierdut raceala de a te studia. Acum iar imi cabrez constiinta ca un bici in fata ta si ard si ma zbat ca un animal jupuit dintr-o privire. Tu. Voi. Toate-aceeasi-una. Fete si femei ce-n fiecare seara spala si/sau ascund prin cearsafuri cateva zeci sau mii de fleur-de-lys stigmate de fiecare privire, fiecare sarut, fiecare erectie. Cand dansam cu voi, zeitele-tatuate, dansam cu moartea. Si visam, in mod deliberat, toate umbrele dansului vostru.

... franghii si scripeti si vene si lemne si vase de lut pline cu urlete si roti si tendoane-nodate, opinii sudate, maini rupte de hoti, filet cu surub, perpendicular pe pantomime, un scrib si-un surd, din doua-n patru rime, un stalp cu umbra pe cant, un "loc periculos" - un loc distant, inc-un amant, 24 de ani batuti in cuie la unghi drept, prezent, si bani, masurator de presiune, alcoolemie ridicata, investitii in alta versiune, "sampanie cu aur", galben apicol, and a last touch: RIDICOL.
Cladesc o suta de mii de milioane de parghii ce nu ma ridica. Reciclez de vreo 3 ani cenusi uzate. Ma fac ca ard sperante - n-am ce arde. Unde-am gresit? Unde-am cotit? Eram pe-un drum bun, era un ajun, un film, un dinozaur de plus, miros de portocale, miros de brad naparlit, tata ad-hoc cu un ananas intreg, adorm pe jos, sub brad, privesc in sus: ace si lumini - Echilibru.

Si tu? Tu esti o straina. Si ne-am instrainat pe masura ce ne-am ingropat mai bine. De ce te iubesc? Degeaba. Fiindca ai sfarsit si inceput, fiindca ai ochii verzi-albastri si pentru ca vrei lucruri si nu sunt materiale. De ce ma iubesti? Asta tot n-o sa-nteleg. Dar relatia noastra-i absurda. E dans baroc pe muzica de jazz. Totusi, ai aparut ca o veste buna. Aduceai o ordine binevenita. Eu nu stiu sa scriu despre tine. Esti in alta limba. "Limba ta e in alta", lol. Dupa 3 ani credeam ca nu ma mai inhibi. Mi-am facut constiinta curva. Si-am ramas nuda-n palmele a 2-3 fete sau femei, ca sa-mi dea foc la capete si sa plec pe cioturi. Iar la tine ma loveste pudismul. Desi n-ar trebui sa trezesti emotii daca nu pot sa te sciu; bizar... Am putea scobi in craniu sa facem schimb de cate-un ochi - ar fi un mare plus sentimentului de familiaritate. Nu stiu cum sau daca o mai scoatem la capat de data asta, iubito.

Am ajuns sobolanul de circ al propriului show. Poate daca insist, rusinea se spala si cu dusul.

Morrigan

Capitol nou,

Şi-au înţărcat ipocrizia şi-mi dau temerile-n dar glas să las motorul zâmbetului fals şi trufia să pornească iar.

Dar murmură adevaru-n tine cuvinte de amor sublime şi cine-s eu să ard ce-i rău când tu – vestală a gândului meu, dai rost timpului meu ramas? Iubito, iartă-mi, iar iartă-mi neghiobia. Citind graţia din tine, aflu că ştii totul preabine ca un zeu ce-şi reţine legile menite s-aline prostia: prima crimă pătează, iar primii creştini ce scandează “Primul cuvânt ne lezează”, îngenunchează şi-ncep să se-nchine. Nobila mea iubită, semnele nebuniei tale se lasă; prinde-mi esenţa-n plasă, urmează steaua nordului spre casă. Şi-am să te cred, spre orice iad m-ai purta.

Test - dialoguri nocive

(...)
Axis: ...sa-si asmută potopul asupra unui ronin, caci împovărătoare onoare trebuie sa poarte cel demn sa lupte cu hiene. Respect razboiul ca artă, dar vreau sa nu ader la el. 

Atlas: Arta, pe naiba... prosti care se hacuie ori se-mpusaca. Iar tu... (râse sarcastic) iar ţi-o iei poetic (fumă scurt si-i intinse tigara). Drept ii ca nu se numesc artele martiale asa degeaba, dar mi-e greu să privesc razboiul cu mai mult decat sila. Arta si mai greu... zi. (ii facu semn sa-si continue ideea)

Axis: Consider ca-i artistic cam... tot... si toti si tot ce facem, desi nu ma impresioneaza chiar toate, vezi tu, n-am simturile formate ca sa cuprind arta chiar in tot spectrul ei, (zambi amabil). Insa arta creata cu scopul artistic niciodata nu e facuta doar ca sa reproduca; am citit odata pe-un perete "Poet e cel ce deformeaza cu precizie"; am aflat ulterior ca'i din "Pezia neintrerupta" de un Virgil Teodorescu, scuzati neghiobia, pan' atunci n-auzisem de autor. Gandesc ca nu doar deformeaza realitatea - artistul, in genere - ci face un act de altruism imens: publica, voluntar, o parte intrinseca a sa, dar adesea, cu egoista dorinta de a fi cat mai mult parte din "victimele" lor. Iar ca exemplu razboiul... mda, poate am o afinitate si pentru arta nociva (zambesc amandoi cu subinteles), sau, mai degraba pentru paradoxuri sau ironie, in cazul asta.

Atlas: Fumeaza si explica...

Axis: (fuma rabdator, stinse tigara) Gandeste-te la cei pe care noi, in mod natural, ii dispretuim: liderii-sforari si carnea de tun: vad liderii corupti ajunsi pe piscurile nazuintei lor: ingropati de cadavre transformate-n aur, fara sa creada un cuvant din ce rostesc sau aud, fara sa iubeasca nimic din potentialele amenintari de pretutindeni, nascute-n paranoia beata de beţie avară - spirite terne, adesea dainuind in istorie. Apoi carnea de tun, si nu cei somati la moarte cu arcanul, zic, cei devotati, de-a caror prostie ni-e si mai sila. Ii vad saraci - multi si cu duhul, insa mergand la inrolare-ndragostiti: de-un gand, de-un zeu, de-un crez, de libertate. Da, liderii stiu bine: nu-i vorba decat de bani, terenuri si influenta, dar linia întai moare pentru "Dumnezeu". Mujahedinii, cu tactici militare demne de Sun Tzu, au plecat sute de ani la rand cu "in shaa'Allah" pe buze; apoi, cati nazisti n-au fost autentic cuprinsi de claustrofobie cand Hitler le-a declarat nevoia de spatiu vital? cruciatii, multi cunoscand motivele reale ale expeditiilor lor, s-au aruncat in lanci nadajduind Paradisul; samuraii s-ar fi eviscerat pe loc la cererea Imparatului. Si fanaticii astia au iubit atat de multe... cauza mortii lor fiind, probabil, suprema. Si desi au iubit o minciuna, iubirea lor a fost autentica. Oamenii astia au luptat cu o patima ce-ar aprinde astrii! Si cati n-au murit saraci - doar numere'n istorie... Acum, dintre cei doi, bogati-saraci in felul lor, care'i mai castigat? (aprinse o noua tigara)
(...)

Decimare

Vei muri fără să-ţi dai seama, repetându-ţi cea mai bună zi intre două oglinzi paralele.

Uitarea ţi-e franghie dacă te ridică; mi-e frică de voi – macabrele umbre ce umblă-napoi…

Tu, canalie nativă, minţi de plăcere şi visezi să poţi minţi mai bine. Iubirea ta perisabilă mă dezgustă; îndrăgostit – mărginit, îţi limitezi nobleţea, şi-ţi odihnesti libertatea în lanţuri absurde. Ţi-ai importat curajul de teama stagnării; conştient – un nimic util ce-şi inghite frustrarea.. şi slăbiciunea îngropată-n ură, îngropată-n chin, îngropate-n vină, vene şi venin. În jurul tău miroase-a hoit: a putrezit natura-n tine, stăpân al morilor de vânt! Când drumul ţi s-a abătut de la tine, te-ai mulţumit cu noua iluzie, bătătorind ipocrizia temeinic în numele legilor albe ieri şi negre mâine. Ai adunat multă cunoştiinţă, dar puţină-nţelepciune, dobitocule; căci sodomizat de rar gust de victorie, râvneşti la atac şi josnice tentative rămân suspendate-n teorii, dar regizezi la infinit coregrafia unor crime şi infatuat a satisfactie fictivă, ejaculezi dispreţ. Eşecul îţi strigă numele, dar tu, intoxicat de „preaputernic”, te-ai năpustit spre Adevăr; şi-ai tras cu tine totul în uitare. Jonglezi cu idioţi manevrabili, alegând dansuri false pe acorduri strâmbe; negociezi sentimente la preţ de contrabandă, distrat de jocul de-a viaţa ce-l impui în jur. Ai nevoie de oferte şi de haine ţesute dintr-o reţea de cai de evadare, si-n jurul tău ţi-aduni pioni şi piese preţioase şi planezi pe sacrificii, aprofundând epuizarea până la schimbarea animalului de jertfă. Cauţi motive să decizi şi cand, blocat în prostie aştepţi, răspândeşţi dorinţe-n tine, te răzgândeşti, din nou, iar nu, dar da, şi iar n-alegi şi minţi şi-ţi zvâcneşte frustrarea sub tâmple şi râvneşti să răneşti ca să-ţi confirmi potenţa. Vorace te năpusteşti spre orice va ceda sub mânia ta debilă, sporind scafismul victimelor tale cu piroane ruginite-n venin acuzător; te opreşti, constaţi dezastrul, vomiţi regrete, pledezi scuze şi eliberezi jurăminte.. şi naivii te cred, dar sinele-ţi le-aruncă precum valoarea unei curve. Musti din fructul oprit la cinele de taina zilnice, iar repercursiunile'ti sfideaza actiunile si stupefiat de logica reactiei, predai responsabilitate impartialilor. Licenţiat ca victimă, pretinzi recompense nesfârşite pentru un chin ce l-ai fi putut încheia de mult. Esuezi infinit şi nu te opreşti. Priveşti orizontul şi imagini curate nu-şi fac efectul in fata ta. Dar conştient de propria-ţi ratare, ştii să te urăsti şi te afunzi intr-un mea culpa mormântal, intrinsec scobindu-ţi greşelile în minte până reuşeşti dracului să crezi, sa mori, sau sa-ntelegi.

Cand te-ai oprit şi ai privit la azimut, te-am acuzat şi ţi-ai intors durerea cu faţa spre mine.

Ignorat, adevărul se-abate  – iar prostul, de moarte, de viată, de teamă râzând.. îl şterge din gând.

Al Zecelea sa fie Cel care a uitat Adevarul!

Pelerinaj

  Mintea ta mi-e o Mecca rasturnată – reflex, mania mă somează la pelerinaj; dar ce creştin doboară uşa Meccăi cu toporul? Răbdarea – virtute-a pelerinilor – mereu  un gaj; şi-artiştii? - tot nebuni, mereu nomazi.

  Trag după mine siaj de-anonimi care-ţi trec pe sub privri prea trecători, prea triviali, prea mulţi, prea goi, prea plini… si calea e lungă şi lesne se-abate alaiul.. din talazuri, drenate – natura triază – rămân doar  urme de cumplit ecarisaj.

  Ne minţim de trudă pe drum; şi alte oaze – doar miraje absente sub scrum. Atât cât mint, îmi mint cenuşa-n vrafuri ude scrise-n praf, până-mi dedic chiar ţie propriul epitaf. Caravane străine şi regi şi regine şi lei şi stapani şi oameni şi zei au facut pasii mei în drumul spre tine. Esti cine? Si drumul e lung. Nimic decat mine între anii ce curg. Şi-n juru-ti sunt toţi şi toate-n mişcare, iar eu voi petrece tot ce trece, dar n-ai să primeşti şi-a mea abdicare. Chemarea animă cel mai vechi plan – reflux de ocean sideral an de an; din tot şi din toate’mi aleg afluentul spre tine - Minervă, ce mi-eşti mai aproape decât prezentul.

  Umbra mea vagă-mi displace pe-alocuri, dar gândul-nainte purifica clipa şi apa mi-e sloiuri de aur sub buze, caci un pas mai aproape de tine-mi dă lauri – şi Midas mi-e numele, metalică urma şi totu-mpietreşte pe calea preasfantă; devenim toţi nebunii, devenim toată turma, din tot ce-i abstract, din totul – totuna.

  S-au născut zeii ateilor – cerşiţi tot cu toţii! 
  Şi biblii eretice ne comandă să fim; 
  Şi Soarele nostru’i pivotul deplin; 
  Şi’Adevarul’i mai sincer ca hoţii! 
Săpând, tăcerea din mine miroase a sfânt...

Şi totu-n  mişcare de când bat Sahare spre Mecca din tine. 


comunicare, comunicare, comunicare....

Protest against re-mazes of guilt

Us, the champions of choice…

I speak for us – the depraved, the fools, the twisted, the criminals, the madmen, the sinners, the unworthy of legacy…; We are your disappointment, renegated failures of a rotting society… but built and driven by.. past crimes which raised foundations of lies in which we dwell misfortune

Maybe your offspring is not faulty, but misguided, my fathers.. you make us suffer for your idea of what is good and evil; but how can we give shape to crime but from the mold you've offered us? How can our will flee from realms of balance, unless to your ever on-building cancer called “present”? How can we lie without have being bred in lies!

Yes, we are unable to put together the simple puzzle of obedience… your blood runs pointless in our veins, for its stream will not form a chain into your grasp. You despise us – the idea of what we are. And your resent will grow with us. Because we fail expectations and wonder astray to chaotic rhythms and to the sources of your fear. We seek knowledge in a way beyond your comprehension, and beware.. for most of us will find it. No, we will not obey, for we owe nothing.

There is a Truth greater than the guilt shrouding the generations.

Debt is to none but ourselves; nevertheless, you ask-you force-you murder! No sane morality can demand us to become the pride of our forefathers, for see what you have left us?!

We-of-today are the sole entitled judges with rights from Justice beneath us: nature!....

We pass the guilt onto our children in vain.

Watch. Understand. Fear us not and accept. Honor our choices as you honored your own… and join, if you are worthy of your children, not the other way around.

http://copiiisoarelui.ro/kahlil-gibran-despre-copii/

And time will come when we'll be judged. Until we choose to choose the Truth.

Jumatati de adevar absolut (prost scrise)

De ce dracu' alerg printre voi? Sprint, trap, vals, skate, jog,... vânt zgârie, mângâie, confirmă, aminteşte. Mereu aminteşte, aminteşte - de paradoxul răposat cu care am putut să tac şi să simt vântul tuşind ofense prin mine fără să alerg. E tipic. E simplu. E inutil..

Viteză de croazieră pentru mine. Popasuri regale. Piscuri. Eşecuri aristocrate. Chipurile, nobile. Nobil cel in care, eu - cel-comun, eu - minciuna si viciu, eu - scrum, am increderea sa'i torn putere in pocal si beat de ea, sa ne sacrfice pe toti pentru o cauza mai presus de noi, pionii, sau doar pentru sine, intuind dreptatea absoluta, fara s'o citeasca...
(....)
Dar, ironie acum....... (îmi cer scuze cui mă citeşte); ironie mereeeeu, că TOŢI sunteţi ironici ÎN VOI! şi eu absolut ridicolă, ridiculizându'vă. Ridendo, nu corectăm nimic. Ignoranţa - aliat social - nu'mi face cinste.

* Inocenţă.. = "curvă a nesiguranţei, pledează'ţi nevinovăţia! (ce m'ai irosit, manipuland credinţa'mi în timpul infinit)"
Nici în braţele tale nu mai găsim adevărul, în pervertitele copilării ratate - degenerate mame'şi pişă avorturile'n saci de grâu - să măcinăm! - a noastră pâine cea de toate zilele! Fundaţii mincinoase ne ridice Babel'ul la zei, sodomizând inocenţa'n prova.... şi ARDĂ casa zilei de mâine în orgii pedofilice - să amuţim glasuri de copii când ne dovedim maturitatea'n teama lor!
Copii... toti. Victime din uter in mormant. Ingenunchiati in fata prismelor trucate, ingropati de vii pana la moarte. Si uneori doar moartea taie hamul aspru..
Dar printre noroi si fecale, inocenta exista. Slabita, dar vie, primara si cruda, necoapta - gust de verde acrisor. Pretioasa, doar ca o piatra selenara..

Caut nobleţe. * NOBLETE. Una ce nu zace'n principii, şcoală şi morală, ci în ADEVAR. Nu'n adevărul cert şi nici cel definit de oameni. Dar, da.. caut în oameni. Caut CAUTARE. Caut ONOARE, violată de sensul fals-matur; mânjită de oglinzi mincinoase şi sincere; alăptând bunătate din tot; tânără şi neobosită trezire; ..cinic negată de zeii ce'o posedă sau mutilată'n minciunile-comfort (etceterea, ma pierd in frecvente straine). Definesc prost tot ce'nseamna tot pentru mine.. Urasc cuvintele. Dar ii zic nobleţe.
Rară. Fictivă??? ( - mereu întreb, te privesc si neg absolut). Ca mereu te gasesc facand "broscuta" pe malul viitorului cu Piatra Filosofala, cu sentimentele sau gandurile spanzurate'n strappado, privind mai departe de reflexie, mai presus decat clipa, mai clar, mai clar decat nebunii; Atât de aproape!  mereu atat de tematoare...........
Atinge'te TU unde nu te'a atins nimeni!

27.05.'11

Mă'ntorc spre casa prietenului nostru şi scriu draft'uri pe drum în funcţie de ce văd/ce simt. Îmi vine. Mă umple şi tre' să dau măcar un pic pe'afară.
Mai am jumătate din ţigara de la tine dar nu găsesc bricheta.. Un trecător cu o ţigară aprinsă în bot. Eu: "Mă scuzaţi, aveţi un foc?" Uscatul de vreo 50-55 de ani îşi întrerupe elanul pedestru cu o vădita intenţie de a mă ignora şi a grăbi pasul. Se'ntoarce, totuşi, şi îmi întinde ţigara sa. Nimeresc cu greu, dar refuză să mă lase s'o dirijez.. într'adevar, dac'o atingeam, chiar mă gâdila ideea de a'i fura ţigara şi a o lua la goană... În timp ce aprind, îi prind scurt privirea senilă, obosită, drenată de sens şi temperatură - goală ca golul avid care atentează la plenitudinea din tine mereu. Mă răscoleşte o uşoara scârbă timp de vreo 20 de paşi..
Pe trotuar, în faţa unui bloc, un pisoi cât palma, alb cu negru, cu botul ud de laptele lu' mă'sa, se uită la mine ca la un monstru. Ce pot să zic, am o slăbiciune pentru fuzzballs - schimb traiectoria să mângâi mâţa. Drăcia, deşteaptă, sare'n boscheţi. Mă uit dupa el si dau de fra'su: gri, tabby mackerel (tărcat). Amandoi se fac mai mici, mai departe, în alt boschet din care mama mâţă neagră, cu pupile dilatate, îmi aruncă o privire suspicioasă şi gata de fugă sau de atac. Isteţ grupul: îmi plac toate mâţele, dar alea care ştiu să fugă îmi plac mai mult.
Urc scări şi încerc scurte planuri de a face rost de ţigări, dar care rămân suspendate în "mai tarziu".. Continui să pun cap la cap un plan de ceva. Tre' să fac multe: să văd la ce ora am examenul azi, să mă gândesc cum fac rost de bani, să, chipurile, scriu ceva în caietul de practică, să fac un duş, să mănânc.... si nu pot sa vizualizez mintal decat simpla gratie cu care mergeai prin iarba dintre cele doua benzi ale 'Brailei, cum iti ramaneau urme umede pe incaltaminte si miscarile iti erau usor exagerate de oboseala si nerabdare; cum te irita boschetarul de langa fast-food; cum ti-ai privit colegii multi si insotiti si cum oscilai intre entuziasm si ingrijorare, dorindu'ti doar sa fie bine. (Cum sa fii reala?! uneori ma flatez gandind ca esti produsul imaginatiei mele.. sau poate a betivului nebun ce te adora si nu greseste ducandu'te de mana pe caile inalte). Deci imi bag pula'n planuri si scriu.

Am pus cap la cap ce e mai sus. Uneori mi'e sila sa scriu. Mi'e rusine de rezultat, cand in mintea mea e imens si pe hartie e o fraza. Simplu. Alteori nu. Mai ales ca am un subiect interminabil.
___________
Ma gandeam ca vei imbatrani. Vom, de fapt.. Saturn, crud, te va picta zilnic in fata mea, in culori mereu diferite, umbre mereu mai grele... si talentul ii va rugini pe parcurs. Te vei schimba atat de mult si multe in jurul tau odata cu tine. Oamenii vor fi mai atei si emotiile sub cenzuri individuale; tehnologia mai inalta, natura mai incatusata.
Vei albi si'ti vei tine parul mai des in coada, uneori vopsit in culori autumnale, inchise. Pometii's vor fi mai pronuntati si osatura va urati relieful candva dracesc al coapselor si umerilor. Riduri de zambet cronic si intelepciune iti vor brazda fata, iar ochii, ridicati candva de un estet, se vor lasa din nou. Vei fi slabita doar vizual de energie si nimic nu te va opri sa te plimbi prin parcuri, magazine si muzee oricand iti va veni cheful.
Uneori vei face lungi drumuri spontane in alte orase, alte tari si continente cu masina veche, dar trainica; te vei plimba prin locuri care pentru cei mai multi nu vor avea nicio insemnatate, sau vei vizita vechi prieteni cu care te vei distra maniacal, lasand voie buna si surpriza pe oriunde vei trece; si vei trece prin multe :)) Vei pierde din ura cea cu multe arome si vei acorda sanse multiple tuturor pentru potentialul marunt care te va fascina.
Fiica ta te va suna aproape zilnic, ingrijorata de excese, dar fericita pentru tine si ea, iar nepotii te vor intreba entuziasmati ce'ai mai facut pe unde'ai mers. Vei povesti multe, rabdatoare, omitand cu grija cateva patanii, cat pentru urechile lor care inca asculta; ii vei privi cu drag si vei invidia inocenta lor, dorindu'le totul; iti vei privi fiica si vei inspira adanc a mandrie; apoi un zambet iti va adanci varsta pe chip. Vei fi ajuns departe, iar cartile autobiografice se vor vinde ca painea calda.
Te vei opri in rastimp, uneori la rugamintea mea, alteori voluntar si vei petrece zile sau saptamani melancolice in locuri pustii, gasind echilibre vechi cu oameni de mult pierduti. Vom bea un cocktail cald nealcoolic cu ciocolata si voi avea cel mai curat deja vu cand vei pune cuburi de gheata in el si te vei juca. Vom vorbi si vom merge mai departe in drumuri separate, mereu intersectate.
Eu voi privi continuu la frumusetea ta schimbatoare si voi apartine ei, cum am apartinut uterului. Voi iubi intelepciunea ta cum ti'am iubit nesabuinta si voi fi drumul de sub picioarele tale cand vei avea nevoie.
Cei multi vor continua sa te aprecieze, sau sa te condamne, dar eu te voi îmbrăca în oglindă, cuvinte si măști si turmele tot vor cersi imaginea ta. Iar cand prostimea ma va intreba pe mine "Ce'i cu baba asta tampita?", le voi spune doar "A fost frummoasa la viata ei..", in loc de "O clipa din batranetea ei e mai mare decat viata ta.", caci ma voi inchide pentru Cronos si nu va fi timp de "castigat mores", ci doar de mine, tine si cei demni.

Iubita mea Calypso, cui ii vei mai oferi nemurirea cand a ta se va fi pierdut la jocuri de noroc din tinerete? Si cu cat mai mult te vom iubi, noi, nebunii, cand vom afla ca apartii doar Timpului pe care nu'l putem ucide? Cat de simpla va fi moartea ta si pe cine vei mai lua in afara de mine?

Dirtshine

Suntem deshidrataţi şi seci ca nişte fetuşi subdezvoltaţi care urmează a se naşte prematur: realitatea răneşte prea devreme, saturaţia alină prea târziu.
În arterele mele citesc adevărul ce pulsează'n tine şi ne urlăm dispreţul şi urăsc şi urăşti şi urăsc... Ce urâm? Placidul echilibru în care vă balansaţi ca nişte copii autentice după falsuri originale →  nu. Nici. Totul e greşit, începând cu judecata mea şi tinzând la infinit - prostia.
De dimineaţa ne scăldăm puritatea în lăturile porcine mincinoase; şi fibrele'ncordate vibrează acorduri criminale căci Bate dispreţul ca o toacă absurdă pe ritm organic de animal greşit destinat abatorului..
Răbdarea nebunilor vă ţine în viaţă.

Vectori

Recent, din revolburate atacuri m-am strâns în jurul cristalelor idei – scadente alinări, însă, cred, măreţe prin vechime.. Nebunie ritmică ce secretă ramuri de puritate frecvent corupta de sine. Le coordonez şi le inspir dansul, tabagic privind eleganţa fumului pe care n-o găsesc în mine, poate ascunsă în nodurile gordiene care-mi completează hamul eliberator.

Şi pot, aşa cum pot să văd prin tine fundalul în culori himerice, pot şi să jonglez în demenţă împreună cu tine: cuţite, cunoaştere, cuvinte, cutii şi carne; şi-n numele mişcării verticale, chiar o fac – fiindcă te simt mai aproape de adevăr decât de obicei, iar asta radiază desăvârşit. Pe calea asta, îţi voi pava drumul.

Şi ce bizar pendulez între ce-a fost şi ce va să fie... cum peste distopiile mele perfect acordate, vii călare pe Tentaţie, ca o valkirie pe Fenrir, desculţă-n blana lupului ce aleargă frenetic pe meridianele poftei mele. (poftesc cu rânjetul pe buze la toate urmele care te compun etc.).

Mitologia s-a-nfruptat din tine când s-a scris şi aş rescrie tot, acum, pervertind legendele cu aura mea infectă.. Dar n-aş avea timp de un capitol măcar.

Căci iradiezi retina a lumină mereu nouă, credinţă veche; trezeşti miros a proaspăt de prim anotimp, renăscut în răstimp; seceri tactil, electric-subtil; – corupţie senzitivă dezrădăcinată din gand... Nici gândirea nu te cuprinde-n exponenţialele-ţi expansiuni în multiple dimensiuni. Mai e schisma dintre picioarele-obsesie ce naşte muzica-păcat-divin pe ritmul căreia sare pulsul sclavilor tăi; maternala caldură cu care aperi/ataci letal din priviri, în numele dreptăţii intuite ideal; primara şi violenta Natură ce-o zămisleşti în fiecare clipă, tu, denaturata, fiica sa; … si cuvinte … fluviu infinit de cuvinte nedemne care atentează la conturul tău.

Ma forţez şocant să te reduc la concept – te insult, preafrumoaso. Nu vreau să-mi pice Bastilia pe tâmplele tale, dar îndură-te să mă întrebi şi să mi-asculţi şi tăcerea-n răbdări gânditoare, caci cer firmituri din timpul tău şi, în direcţia actuală, tot ce ating, îţi aparţine.

"Ultimul Puls"

Primar – sunt – pur, ca Ultimul Puls ce cauta sec prin reteaua slabita.
Sunt ultimul mesaj de adio pentru ordinea terna – prestabilita.
Ostil, ca un animal lezat in constiinta’i absurda; Natura iti cere: lasa’mi tendoanele sa se’ntinda, ligamentele sa zvacneasca docil si salbatic, sa curga sange: sa iei culoare sa’ti arzi apatia; sunt gresit ca Primul si mandru ca Diavolu’n Infern – sunt regele ruinelor pe care le ridic. Mai simplu ca moartea, mai complex decat Creatia, batut de confuzie si uitat de Destin, iti las cuvinte mari cu efecte subtile, sa’mi cantaresti haosul in migrene si tremur; revendic totul! Tu da’mi doar clipa si Pulsul voi fi tot eu.

6 - S (I)

Esti cea mai nobila muza care nu se recunoaste - frig si caldura fluida in aceeasi clepsidra de ieri si de maine.

Esti o melodie rapida, eleganta, furioasa si inteleapta care ne adoarme, ne vrajeste... Si ne trezim dansand involuntar pentru o Pantera cu bici, ranita de un nenorocit de Dresor.

Si uneori, melodia se schimba, reflexia ta cade in fragmente de teama, calomnii si nesiguranta, iar ritmul tau dracesc devine dezamagire...

Atunci ne dovedim.. iar dansul nostru mut te va ridica; si vei calca sublim pe capul Dresorului rapus si minciunile devin praf pe mormantul lui.

Si-ti vom pava drumul catre ritmurile ’nalte cu mainile si clipele noastre.

„Noi oferim un dans de-o viata in schimbul unei degradari perfecte.” 

(aprox. 2007, modificat)

Autoplagieri

<<Îmi moare.. tot pe eşafodul naturii Tale.>>

’Pătruns febrilă-n stânca de altar a patimă rostită,

Docilă – scai din fluturi simpli a larve – rai apus,

Seci tot ce-i tern din colb sub urme, greşeală-nfăptuită,

Întâmpini pietre-a mâinii strâmbe sub chingile de sus.

<<Nu te-ai născut în lanţuri, iar de vei cădea printre ele, te vei naşte din nou în ciuda lor.>>

Satiră scurtă – cert pumnal,

Vrei să trăieşti în mod deliberat.

Rubine vii curg în fatal –

Rapusă vina care te-a blocat!

Aerul nimănui îţi pulsează-n abrupt:

            Şi fugi şi cazi

            Şi dai şi vrei

            Şi furi şi crezi

            Şi stai şi vezi

            Şi speri şi urci

            Şi poţi şi toţi şi tot..

            Şi ieri şi iar...

A Libertate – femeia tuturor, ce numai cei ce se opun o gustă-n adânc, cu rădăcini în abis şi privire-n zenit; şi-n numele ei eşti Tu.

(Şi-n numele Tău sunt eu.)

<<Ai fecundat în mine-un monstru neîmplinit care-o să uite-absurd pe cine m-a minţit.>>

Sărut secunda de pe degetul lui Chronos – cer îndurare pentru avortul meu,

Dar piară-i clipele; dezbină-te crud haos! ’Vină Calypso – al Ei sunt ateu.

De-acum până.. acum, mi te-am împlinit din nou, ca un orgasm tăcut, neobservabil;

Mit fals bătut în dogme primordiale, mă irosesc în neputinţa de-a te-atinge;

Eu – sloi de pace-n iarna sfântă ce-o invoc, cresc viscol-lamă-urlet inefabil;

Cand Tu – tăciune, arzi suflete-animale, şi-mi arzi toţi laurii, dar fără a mă stinge.

Călugări sterpi de alte rituri s-ar aduna-n păgânele-ţi altare, să te adore-n fel şi chipuri: şi-n ciuda ereziei lor barbare, să te pătrundă sec în nesimţiri: a viol – a brută – a stol de ciori, să-ţi sfâşie onoarea; târască-ţi trupul prin noroi, zdrobi-ţi-ar jalnic nepăsarea. Când firea-ţi iar, a unei fete: te vei retrage-n calea lor, cand coapsele-ţi vor fi regrete – în tine toţi, somând amor. Când ochiul pur dă semn că plânge, mai multă râvnă-n ochii lor, durerea-i.. cât să te alunge: eşti doar un vis – coşmarul lor.

Şi-n pur dispreţ, Ţi-aş arunca:

Eşti fiică a nimicului, cândva;

Un crivăţ slab, o creangă ruptă,

O calmitate incoruptă;

Tu eşti doar tu, cu neînceput şi infinit,

Un vis uitat, miraj sfârşit –

Meriţi demenţa ce'o zidesti:

Străvechi plăceri din care creşti,

Extaz banal în lupte regizate,

Euforii – trecuturi vii – drogate.

Slab negustor de iluzii,

Vinzi orizont sau vinzi confuzii?

?!

Ti-aş măsura pasiunea-n meridiane

Şi-aş adera la ea, trezind capcane.

Te vreau ca mine, te vreau divers,

Te vreau ca tine, mă vreau şters

Revendic subtil, ascult în “natură”:

Ea mi te-arata urâtă cu ură

Şi vreau sa urăsc, să te blestem,

Să condamn sobru, să ascult demn.

Vreau sa fiu surd atunci cand te chem!

Bun drogul tau, sfânt accidentul,

Te-nchei ca Fapta şi ca Momentul.

[Carnivor „animal” pentru persoana I]

            Expus e animalul-experiment, iar eu, definit de goliciunea lui curajoasă, îmi aleg unealta. Mă înfruntă şi mă ascultă, pregătit pentru ceea ce urmează să-i fac. Îl privesc cu dispreţ doar ca să-i provoc o oarecare reacţie; vreau să-i simt revolta, vreau să mi se opună. Îi cunosc răutatea, furia şi lipsa de control şi mă mir de privirea-i senină. De fapt, mă irită...

Vreau un braţ! – mi-l întinde: puţine fire de păr, uşor încordat, hotărât. Mirosul transpiraţiei şi al fricii îl trădează, dar vrea să sfideze totul pentru mine.

Admir frumuseţea simplă a gestului şi analizez dimensiunile membrului servit.
Iar tu... Probleme pe ordinea de zi?! Vreau sa ies dintr-un iad in alt labirint... Insistent : stiu ca nu stiu, arata-mi. Sa facem „troc-cu-tot” intr-o zi, ca ramasitele ma irita. Cica „obtii circ daca te-ncurci cu paiaţe”: hai sa le dam tuturor roluri in care mor – cine joaca mai bine primeste sa moara „far’-de-masca”. Al doilea cerc al Infernului ar deveni patrat. LoL. Si iarta-ma, o sa-ti spun intr-o zi. Toate's mai mult decat par.

– înfing cuţitul brusc –

....

– intră cât trebuie doar din inerţie –

....

– îmi încordez tâmplele odată cu membrul-călău şi –

– animal face o grimasă când –

....

– despic cât vreau să recunosc:

            Trasez o cometă scurtă din care magma înfloreşte spre toate direcţiile. Animal rămâne arc întins fără săgeată; priveşte tâmp la rana din care roşu-mi răspunde vulcanic. Rămanem amândoi vrăjiţi de flux pentru o clipă...

            Îl apuc de braţ şi-i ling marginea rănii, întrerupând câţiva afluenţi ai Nilului damnat. Notoriul gust metalic îmi pătrunde şi în degetele cu care penetrez perfid profunzimea rănii. Îi sorb mizeriile sângelui nativ ce păteaza şi ma adaptez gustului, coturându-i rana cat mai aproape de centru.

Sublima, crasa, dar, minciuna, in podul tamplelor te-apasa.

Te-as adormi. Impotriva vointei tale. Te-as pierde printr-o cabana in munti unde te-as lega de tavan cu mainile la spate (in strappado). Impotriva vointei tale. Te-as trezi aruncand apa peste tine. Ti-as ignora intrebarile, dar nu ti-as pune calus. As incinge o lama la foc si ti-as spune ca te iubesc. Ai sti ca auzi asta pentru ultima data. Te-ar ingrozi nu moartea, ci lama incinsa, dar cu ea voi taia cu grija doar hainele de pe tine si o suvita din parul tau. Impotriva vointei Tale. 

            Animal, tot stană, închide ochii şi tremură uşor la atingerile mele. Cu mişcări line cuprind cu maxilarele pielea udă şi interiorul rănii, fără s-apăs, lingand continuu a linişte. Simt carnea sub dinţi, moale şi pulsând acut a mutilare.

Deschidem ochii simultan când strâng cu toata puterea şi smulg spre dreapta o faşie din el – schiţează un salt sălbatic înăbuşit şi revine domol, dar tremurând frenetic, răsucindu-şi cealaltă mână la spate, ca un contorsionist nebun.

Îl privesc fără expresie şi mestesc bucata de carne încercând să-i deosebesc gustul de cel de sânge. O răsucesc sapid pe toate părţile înghiţind într-una lichidul-sperjur, dar nu gust nimic diferit de acesta.

Atac din nou, fără furie, dar cert; agăţ pielea în canini în timp ce animal zvâcneşte metronomic pe fiecare muşcătură resemnându-se rapid la fiecare schimbare de ritm, supunându-şi reacţiile şi fixându-mă.

Aş inspira cate o umbra din sufletul tău mirosindu-ţi părul. Ţi-aş saruta, simbolic, toate chakrele şi ţi-aş lăsa mărţişor câte o parte din mine în fiecare. Te-aş rostogoli până pe pământ moale şi ţi-aş îngropa palmele-n el. Te-aş gusta cu răbdare şi m-aş ruga la toţi zeii – nu – m-aş ruga doar la Ea, să ai răbdarea mea. Ţi-aş săruta sânii şi aş simţi ruşine şi mândrie să-i ating cu mâinile pline de pământ. Mi-aş adânci faţa între picioarele tale şi ţi-aş sorbi nectarul ca ultimul mir. Degetele mi-ar dirija pe tine şi in tine ceva compus de Vivaldi. Aş călători cu limba de-a lungul tău şi cand te voi face să tresari, te voi muşca scurt şi electric, apoi lent şi plin. Undeva aş avea un ac cu care te-aş zgâria fin pe spate, braţe, coapse şi gât. Nu ma vei crede. Revenind la subiect:

Cu timpul, ne găsim reciproc în mişcări: fiecare muşcătura îmi e mai uşoară, fiecare parte se rupe mai sigur; animal îmi aduce mecanic braţul în întâmpinare şi după ce mă încleştez, îl smuceşte în direcţia opusă, ritmic şi violent, simbiotic şi blând ca lacrimile de pe faţa-i pe care nu le-am auzit. În ciuda nebuniei actului, animal jubilează, rânjind nevrotic din priviri, nu a bestialitate, ci a extaz. Printre măsele, roşu-mi curge pe coapsele animalului şi mă bucur de bucuria lui care e fericit pentru mine.

Nu stiu ce a urmat, dar noi erau mai mari decat noi, iar ceea ce faceam friza sens şi adevar...
La un moment dat am hotarât că e cazul să închei, şi ca gest final, m-am înfipt în rană, fără să smulg, doar cuprinzand-o strâns în dinţi şi suprimându-i ritmul, ascultând..ascultând.. Am înţepenit împreună emanând tăcere şi-n tăcere am aflat cine e...

Mesajul criptat de/în mine mereu...:

Pulsul animal era al meu.