Pelerinaj

  Mintea ta mi-e o Mecca rasturnată – reflex, mania mă somează la pelerinaj; dar ce creştin doboară uşa Meccăi cu toporul? Răbdarea – virtute-a pelerinilor – mereu  un gaj; şi-artiştii? - tot nebuni, mereu nomazi.

  Trag după mine siaj de-anonimi care-ţi trec pe sub privri prea trecători, prea triviali, prea mulţi, prea goi, prea plini… si calea e lungă şi lesne se-abate alaiul.. din talazuri, drenate – natura triază – rămân doar  urme de cumplit ecarisaj.

  Ne minţim de trudă pe drum; şi alte oaze – doar miraje absente sub scrum. Atât cât mint, îmi mint cenuşa-n vrafuri ude scrise-n praf, până-mi dedic chiar ţie propriul epitaf. Caravane străine şi regi şi regine şi lei şi stapani şi oameni şi zei au facut pasii mei în drumul spre tine. Esti cine? Si drumul e lung. Nimic decat mine între anii ce curg. Şi-n juru-ti sunt toţi şi toate-n mişcare, iar eu voi petrece tot ce trece, dar n-ai să primeşti şi-a mea abdicare. Chemarea animă cel mai vechi plan – reflux de ocean sideral an de an; din tot şi din toate’mi aleg afluentul spre tine - Minervă, ce mi-eşti mai aproape decât prezentul.

  Umbra mea vagă-mi displace pe-alocuri, dar gândul-nainte purifica clipa şi apa mi-e sloiuri de aur sub buze, caci un pas mai aproape de tine-mi dă lauri – şi Midas mi-e numele, metalică urma şi totu-mpietreşte pe calea preasfantă; devenim toţi nebunii, devenim toată turma, din tot ce-i abstract, din totul – totuna.

  S-au născut zeii ateilor – cerşiţi tot cu toţii! 
  Şi biblii eretice ne comandă să fim; 
  Şi Soarele nostru’i pivotul deplin; 
  Şi’Adevarul’i mai sincer ca hoţii! 
Săpând, tăcerea din mine miroase a sfânt...

Şi totu-n  mişcare de când bat Sahare spre Mecca din tine. 


comunicare, comunicare, comunicare....